x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Primarul din Drăgăneşti-Olt, sub control judiciar! A plătit reparaţiile maşinii personale din bugetul instituţiei

Primarul din Drăgăneşti-Olt, sub control judiciar! A plătit reparaţiile maşinii personale din bugetul instituţiei

09 Sep 2016   •   21:50
Primarul din Drăgăneşti-Olt, sub control judiciar! A plătit reparaţiile maşinii personale din bugetul instituţiei
Sursa foto: Facebook.com

Primarul oraşului Drăgăneşti-Olt, Pantelie Rotaru, a fost pus de procurori sub control judiciar şi are interdicţie de a-şi exercita mandatul, el fiind acuzat că anul trecut a plătit cu bani de la bugetul local reparaţiile la maşina firmei al cărei acţionar este soţia sa şi pe care o folosea el, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, transmis vineri AGERPRES.

Pantelie Rotaru este cercetat pentru abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals şi prejudiciul cauzat bugetului local a este de 12 590 lei.

Printr-o ordonanţă din data de 8 septembrie a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt primarul din Drăgăneşti-Olt a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, până la data de 6 noiembrie.

În perioada în care se află sub control judiciar Pantelie Rotaru are interdicţie de a exercita funcţia de primar, în condiţiile în care este acuzat că a săvârşit fapta în calitatea sa de primar.

'Procurori ai secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au dispus prin ordonanţa din data de 08.09.2016 luarea măsurii controlului judiciar faţă de primarul oraşului Drăgăneşti Olt, jud. Olt, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, asimilată infracţiunilor de corupţie, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals (...), pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 08.09.2016, până la data de 06.11.2016. Totodată, pe timpul cât se află sub control judiciar, în sarcina inculpatului R.P. s-a instituit, printre alte obligaţii, şi aceea de a nu mai exercita funcţia de primar al oraşului Drăgăneşti- Olt, în desfăşurarea căreia a săvârşit fapta penală din prezenta cauză', se precizează în comunicatul procurorilor.

Rotaru ar fi folosit fondurile publice (de la bugetul local al oraşului Drăgăneşti-Olt) pentru plata facturii emisă de o firmă pentru reparaţii la un automobil aparţinând firmei al cărei acţionar este soţia primarului din Drăgăneşti-Olt. În factura plătită din fonduri publice s-a menţionat că reparaţiile ar fi fost făcute unui autoturism aparţinând Primăriei Drăgăneşti-Olt.

'În fapt, s-a reţinut că la data de 24.07.2015, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu a îndeplinit în mod defectuos un act prin încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează aprobarea şi utilizarea fondurilor publice locale de către ordonatorii principali de credite (primarii). În acest sens, a aplicat pe o factură fiscală emisă la 22.07.2015 de către o societate comercială, ştampila având inscripţia 'bun de plată', pe care ulterior a semnat-o, consecinţa fiind efectuarea plăţii sumei de 12 590, 51 lei, din bugetul local al oraşului şi reprezentând contravaloarea unor lucrări de reparaţii aduse unui autoturism folosit de către inculpat şi care aparţinea societăţii comerciale la care acţionar este soţia acestuia. De notat este faptul că în cuprinsul respectivei facturi s-a inserat că reparaţiile au fost aduse unui alt autoturism, care aparţine Primăriei Oraşului Drăgăneşti Olt. Prin această activitate infracţională, s-a produs o pagubă în patrimoniul Primăriei oraşului Drăgăneşti Olt în cuantum de 12 590,51 lei, precum şi un folos necuvenit primarului R.P.', explică procurorii.

Sursa: AGERPRES

×