x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Primarul Neculai Onţanu, adus din arest la Curtea de Apel Bucureşti pentru judecarea cererii de arestare preventivă

Primarul Neculai Onţanu, adus din arest la Curtea de Apel Bucureşti pentru judecarea cererii de arestare preventivă

24 Mar 2016   •   13:13
Primarul Neculai Onţanu, adus din arest la Curtea de Apel Bucureşti pentru judecarea cererii de arestare preventivă
Sursa foto: Foto: Oana Pavelescu

Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, a fost adus din arest la Curtea de Apel Bucureşti, unde se va judeca cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a edilului în dosarul în care este acuzat că a luat mită un teren de 1.500 de metri pătraţi, în valoare de 4,2 milioane de euro, pentru a facilita retrocedarea multor terenuri de peste 83.000 de metri pătraţi.

Neculai Onţanu a fost scos încătuşat din maşina cu care a fost adus din Arestul Central al Poliţiei Capitalei, fiind dus în sala unde se judecă, de la ora 13.00, cererea de arestare preventivă.

La instanţă a fost adusă şi avocata Loredana Radu, suspectată că a fost complicea lui Onţanu şi reţinută joi de procurorii DNA.

Anchetatorii cer instanţei să emită mandat de arestare preventivă şi pentru secretarul Consiliului Local al Sectorul 2, Toma Şutru, acesta fiind reţinut odată cu Loredana Radu.

Neculai Onţanu este acuzat că a primit mită un teren de la un denunţător, beneficiar al drepturilor litigioase asupra mai multor terenuri din Sectorul 2, pentru a facilita retrocedarea acestora. El ar fi primit terenul cu ajutorul avocatei Loredana Radu şi al unei alte persoane, care au cumpărat respectiva suprafaţă prin contracte fictive sub preţul minim.

Pe Toma Şutru, procurorii DNA îl acuză că, în perioada august - decembrie 2007, a cerut şi a primit de la acelaşi denunţător, beneficiar al drepturilor litigioase, suma totală de 2.000.0000 euro, pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu într-o modalitate care să faciliteze reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri situate din Sectorul 2 al Capitalei.

De această dată, remiterea banilor a fost mascată prin încheierea unui contract fictiv de vânzare-cumpărare, cu o rudă a lui Şutru, pentru un teren inutilizabil economic (traversat de linii de înaltă tensiune) şi care valora la momentul încheierii înţelegerii aproximativ 215.000 euro.

Suma de 2.000.000 euro remisă de către denunţător a fost transferată într-un cont bancar pentru care Toma Şutru avea drept de semnătură, iar pentru a ascunde originea infracţională a banilor au fost realizate ulterior mai multe transferuri bancare şi investiţii imobiliare în România şi Spania.

Omul de afaceri Marius Locic a fost miercuri seară la sediul DNA pentru a fi audiat în dosarul primarului Sectorului 2 Neculai Onţanu, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

Numele lui Marius Locic a fost vehiculat de mai multe ori în presă în legătură cu tranzacţii cu terenuri din Sectorul 2, făcute în urma unor retrocedări în care ar fi fost implicat şi omul de afaceri Gheorghe Stelian.

Onţanu este la al patrulea mandate de primar al Sectorului 2. De-a lungul timpului, numele lui a fost invocat în mai multe scandaluri. Cel mai recent a fost la începutul anului, când s-a descoperit că Onţanu ar fi semnat două autorizaţii diferite, însă cu aceeaşi dată şi acelaşi număr de înregistrare, pentru construirea Arenei Naţionale.

În februarie, Neculai Onţanu anunţa că va candida pentru al cincilea mandat la Primăria Sectorului 2, din partea UNPR şi beneficiind de sprijinul PSD.

Avocata Loredana Radu este nepoata fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, i-a apărat pe Victor Ponta, Mircea Cosma şi Nicolae Dumitru şi a lucrat pentru una dintre firmele lui Dorin Cocoş.

Oprea i-a fost Loredanei Radu coordonator pentru lucrarea de doctorat susţinută de aceasta în 2010 la Academia Naţională de Informaţii. Radu este suspectată de plagierea lucrării de doctorat, ca de altfel mai mulţi doctoranzi coordonaţi de Oprea, intraţi în atenţia presei. 

Sursa: news.ro

×