x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Procurorii au decis clasarea dosarului privind modul în care Tudorel Toader a devenit notar

Procurorii au decis clasarea dosarului privind modul în care Tudorel Toader a devenit notar

01 Oct 2018   •   15:38
Procurorii au decis clasarea dosarului privind modul în care Tudorel Toader a devenit notar

Parchetul General a clasat dosarul în care au fost efectuate verificări cu privire la modul în care ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a cerut Uniunii Notarilor Publici să propună numirea sa în funcţia de notar. 

Potrivit Biroului de presă al Parchetului General, dosarul a fost închis în baza art. 16, lit.b) din Codul de procedură penală: "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege". 

Dosarul a fost deschis în luna septembrie, în urma unui denunţ depus pe numele ministrului Justiţiei, fiind începută atunci urmărirea penală in rem pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi folosire a funcţiei pentru favorizarea unei persoane. 

Ulterior, Tudorel Toader a declarat că a făcut solicitarea de a deveni notar public în baza Legii Curţii Constituţionale, care prevede că un fost judecător constituţional poate activa ca notar sau avocat fără examen. 

"Adevărat este că am făcut solicitare de a deveni notar public. În ce bază am făcut solicitarea? În baza legii. Care lege? Legea Curţii Constituţionale, care spune că la încheierea mandatului pentru care a fost numit judecător constituţional, la cerere, fostul judecător se poate face notar sau avocat, evident definitiv, fără examen. Prin urmare, solicitarea către Uniunea Notarilor am făcut-o în baza legii, a acestui articol 69 alineat 4 dintr-o Lege 168 care modifică Legea 47/1992 a Curţii Constituţionale. Am solicitat în acelaşi timp dobândirea calităţii de notar public, în acelaşi timp, repet, şi suspendarea din funcţie; permite legea, legea notarilor, pentru că altfel aş fi intrat în incompatibilitate", spunea atunci Tudorel Toader. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Tudorel Toader