x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Procurorii au deschis dosar penal in rem în cazul falsului chirurg italian, care a operat în mai multe spitale din România

Procurorii au deschis dosar penal in rem în cazul falsului chirurg italian, care a operat în mai multe spitale din România

05 Feb 2019   •   16:28
Procurorii au deschis dosar penal in rem în cazul falsului chirurg italian, care a operat în mai multe spitale din România

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au deschis un dosar penal in rem în urma sesizării depuse de reprezentanţii Colegiului Medicilor, după ce falsul chirurg italian a fost descoperit în România că a operat fără drept.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost deschis un dosar penal in rem, după ce Colegiul Medicilor din Bucureşti a depus o plângere după ce falsul chirurg de origine italiană a efectuat operaţii în România. Potrivit reprezentanţilor parchetului, ancheta vizează infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau a unei activităţi.Sursa: Antena3

×
Subiecte în articol: dosar penal chirurg italian