x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Procurorul general al României, Augustin Lazăr, despre cazul Hexi Pharma: Nu vă putem spune un prejudiciu cert

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, despre cazul Hexi Pharma: Nu vă putem spune un prejudiciu cert

28 Iun 2016   •   10:55
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, despre cazul Hexi Pharma: Nu vă putem spune un prejudiciu cert

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a precizat marţi că foarte multe documente au fost ridicate de la spitale şi sunt analizate pentru a se clarifica prejudiciul în dosarul Hexi Pharma.


"Cercetarea progresează şi este în curs efectuarea unei analize. Există un număr mare de documente care au fost ridicate de la circa 300 de unităţi medicale şi ele sunt în curs de analiză pentru a se clarifica la cât s-a ridicat prejudiciul. Nu vă putem spune la acest moment un prejudiciu cert", a spus Lazăr la intrarea în sediul CSM.

El a adăugat că se află în curs analiza privind situaţia spitalelor şi urmează să se stabilească ce produse au fost diluate, în ce măsură au avut eficacitate şi care spitale se vor constitui părţi civile.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: Augustin Lazăr hexi pharma