x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Proiect de hotărâre pentru majorarea personalului DIICOT

Proiect de hotărâre pentru majorarea personalului DIICOT

03 Iun 2020   •   12:45
Proiect de hotărâre pentru majorarea personalului DIICOT

Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre pentru majorarea schemei de personal a DIICOT cu 96 de posturi.

Vor fi create 11 posturi de procuror, 40 de posturi de personal auxiliar de specialitate, economic şi administrativ şi 45 de posturi de specialist. Numărul maxim de posturi prevăzut pentru Ministerul Public se va suplimenta astfel de la 6.996, la 7.092.

Deşi volumul de activitate a crescut constant, numărul posturilor de procuror a fost suplimentat doar cu 4 în anul 2015 şi cu 11 în anul 2016, iar DIICOT funcţionează, în prezent, cu 295 de posturi de procuror.

În plus, 11 birouri teritoriale ale DIICOT funcţionează cu numai doi procurori, dintre care unul cu funcţie de conducere şi unul cu funcţie de execuţie.

"În cadrul acestor birouri teritoriale prevăzute cu un singur post de procuror de execuţie, pe perioada concediilor de odihnă, a concediilor pentru incapacitate temporară de muncă, a concediilor de studii şi alte asemenea perioade, activitatea de judiciar este preluată de procurorul cu funcţie de conducere care trebuie să asigure atât activitatea de management, cât şi activitatea de urmărire penală proprie, ceea ce poate afecta inclusiv durata de instrumentare a cauzelor. Trebuie arătat şi faptul că, în mod constant, este necesar ca un număr de cel puţin 10 posturi la nivelul DIICOT să rămână vacante, pentru a se asigura posturile pentru procurorii cărora le încetează mandatele funcţiilor de conducere şi optează pentru continuarea activităţii în cadrul aceluiaşi serviciu sau birou din cadrul structurii centrale sau teritoriale pe care anterior au condus-o", se arată în nota de fundamentare.

Numărul posturilor de grefier cu funcţie de execuţie raportat la numărul de procurori - 136 grefieri şi 216 procurori cu funcţii de execuţie - se constată o subdimensionare la nivelul structurii centrale şi a celor teritoriale

Prin Legea 199/2019, posturile de inspectori antifraudă în care funcţionau exclusiv detaşaţi la parchete s-au desfiinţat. Actul normativ a mai prevăzut că "persoanele încadrate pe funcţia de inspector antifraudă în cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor la data intrării în vigoare a prezentei legi se transferă şi se reîncadrează în cadrul parchetelor pe posturi de specialişti".

"Practic, prin această dispoziţie, foştii inspectori antifraudă sunt reîncadraţi la parchete pe aceleaşi posturi de specialişti pe care, până la data intrării în vigoare a legii, funcţionau ca detaşaţi. Aceste posturi au fost prevăzute, până la această dată, ca posturi de specialist antifraudă  Această diferenţiere între posturile de specialist antifraudă şi celelalte posturi de specialist nu mai există, fiind necesară includerea posturilor pe care erau încadraţi foştii specialişti antifraudă în numărul total de posturi de specialist prevăzute pentru DIICOT", se precizează în document.

×
Subiecte în articol: diicot ministerul justitiei