x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Protest al magistraţilor în faţa Curţii de Apel Bucureşti

Protest al magistraţilor în faţa Curţii de Apel Bucureşti

16 Sep 2018   •   19:23
Protest al magistraţilor în faţa Curţii de Apel Bucureşti

Aproximativ 200 de magistraţi protestează duminică, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, afişând pancarte cu "CSM nu are rol decorativ", "Respectarea avizului Comisiei de la Veneţia".

Magistraţii desfăşoară un protest tăcut.

"Încercăm să atragem atenţia Guvernului şi Parlamentului că justiţia este o putere independentă şi aşa trebuie să rămână. Din păcate, în ultimul an, s-au promovat proiecte de acte normative care încalcă standarde internaţionale, este vorba de mai multe avize ale Comisiei de la Veneţia, cu privire la independenţa, imparţialitatea şi integritatea justiţiei. Practic, justiţia română este considerată a fi sub asalt în momentul de faţă. Politicienii ar trebui să înceteze orice atac referitor la statul paralel şi orice persoană care are semnale, informaţii despre abuzuri comise de magistraţi nu are decât să sesizeze Inspecţia Judiciară sau Parchetul General", a declarat unul dintre protestatari, judecătorul Cristi Danileţ.

Pe trotuarul opus Curţii de Apel unde protestează magistraţii, s-au format două grupuri de oameni, unii pro şi alţii contra.

Grupul pro, alcătuit din aproximativ 30 de persoane, le strigă magistraţilor "Nu cedaţi, rezistaţi!", "Justiţie independentă!", "Vă iubim!". Grupul contra, alcătuit din aproximativ 20 de oameni, le strigă "Ruşine!" şi "Respectaţi Constituţia!".

Protestul magistraţilor a durat o oră, între 17,30 şi 18,30, nefiind înregistrate incidente. La final toţi participanţii au aplaudat.AGERPRES

×