x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Protest la Judecătoria Sfântu Gheorghe din Covasna

Protest la Judecătoria Sfântu Gheorghe din Covasna

05 Mar 2019   •   11:22
Protest la Judecătoria Sfântu Gheorghe din Covasna

Magistraţii din cadrul Judecătoriei Sfântu Gheorghe şi-au suspendat marţi activitatea, timp de o oră, exprimându-şi în acest fel nemulţumirea faţă de OUG 7/2019 privind modificarea legilor justiţiei. 

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, judecătorul Jănică Chiper, a declarat, pentru AGERPRES, că protestul va continua şi în următoarele zile, decizia fiind luată luni, în cadrul Adunării generale a judecătorilor. 

"În şedinţa ordinară ţinută la Judecătoria Sfântu Gheorghe au participat 8 judecători din totalul de 10 judecători aflaţi în schema de personal. (...) Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, cu majoritatea judecătorilor prezenţi, susţine abrogarea în totalitate a OUG nr.7/2019 privind modificarea legilor justiţiei şi hotărăşte suspendarea activităţii judiciare în perioada 5-8.03.2019, în intervalul orar 9,30 - 10,30", se arată în hotărâre. 

Jănică Chiper a mai spus că la ora 12 judecătorii vor ieşi pentru scurt timp în faţa Judecătoriei pentru a-şi exprima protestul în mod public. AGERPRES

×