x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Puric sperie procurorii Codruței

Puric sperie procurorii Codruței

de Dan Constantin    |    01 Sep 2016   •   19:20
Puric sperie procurorii Codruței

Laura Codruța Kovesi trăiește printre icoane. Când se pozează la locul de muncă, ține să apară în cadru, obligatoriu, și chipul Domnului sau al Sfintei Fecioare Maria. În concediul din acest an a mers pe la Sarmizegetusa. Nu sunt date care să confirme că ar fi încercat să se reculeagă prin vreo biserică sau la mânăstirile din zonă.

S-ar fi aflat în situația să-i întoarcă, char și simbolic, vizita lui Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, la București, la locul de încătușare a mai-marilor neamului. Aducerea la DNA a doi înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe a provocat o puternică repulsie față de metodele de anchetă folosite de procurorii anticorupție.

În spațiul public, evenimentul fără precedent, produs la început de iulie, cu ,,fastul” de rigoare, propriu instituției, a fost comentat pe larg.

Dintre opiniile care au considerat că trecerea înjositoare prin supliciul spectacolului gratuit montat de regizorii din Știrbei Vodă a Mitropolitului Ardealului și a Arhiepiscopulului Constanței a fost o gravă eroare, Codruța Kovesi a reținut, firesc, prin valoarea argumentelor, pe cele exprimate în emisiunea Sinteza zilei de la Antena 3, din seara de 12 iulie. Mihai Gâdea l-a avut ca invitat pe Dan Puric.

Dialogul lor a frământat-o pe doamna Kovesi în  zilele și nopțile următoare. Cei doi i-au zdruncinat într-atât încrederea în crezul ei de bine, încât a ales, ca o eliberare, să-și împărtășească instituțional tulburarea. A mers pe cale bătătorită și sigură. A completat o cerere-tip de apărare a independenței, imparțialității procurorilor și a sistemului judiciar în ansamblul său, pe care i-a dat-o procuroarei Palade Luminița.

La 20 iulie, cu celeritate, Inspecția Judiciară înregistrează sesizarea lu' Madam Palade din 19 iulie, care știe de la soțu' cum se mișcă treburile în televiziuni  și dă lucrarea pe mâna unui inspector. Acesta toacă emisiunea, reține exact opiniile lui Puric, bagă și un editorial al subsemnatului - Ultima frontieră, din 14 iulie, publicat în Jurnalul Național - la capitolul ,,probe” care impun în finalul Raportului concluzia ,,Guilty”, vorba americanului.

Jurații din CSM, întorși din concediu, aprobă Raportul în şedința festivă consacrată insurecției împotriva dictaturii fasciste din 23 august. Așa a fost reparată onoarea procurorilor DNA în fața cucernicei Kovesi. Au făcut bine ce au făcut! Pot merge la Dumnezeu cu sufletul împăcat! 

 

×