x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Raluca Prună: Guvernul a lucrat la o OUG pe tema interceptărilor; vineri va fi adoptată

Raluca Prună: Guvernul a lucrat la o OUG pe tema interceptărilor; vineri va fi adoptată

10 Mar 2016   •   19:39
Raluca Prună: Guvernul a lucrat la o OUG pe tema interceptărilor; vineri va fi adoptată

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat, joi, că Guvernul a lucrat la o ordonanţă de urgenţă privind interceptările şi vineri seară, după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Executivul o va adopta.

"Guvernul a lucrat la o ordonanţă de urgenţă, a făcut-o împreună cu Parchetele, cu Ministerul Public, DIICOT şi DNA. Mâine avem CSAT şi mâine seara Guvernul va adopta această ordonanţă de urgenţă", a spus Prună, la Palatul Victoria.

Ea a precizat că România se află astăzi în situaţia în care nu are altă infrastructură în materie de interceptare a comunicaţiilor decât cea de la SRI, soluţia fiind folosirea acesteia cu eliminarea oricărei intervenţii umane din partea celor de la Serviciul Român de Informaţii şi cu intervenţia exclusivă a procurorului şi a poliţiei judiciare.

În context, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunţat că vineri seară va avea loc o şedinţă de guvern specială pentru proiectul de ordonanţă privind interceptările. AGERPRES

×