x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Robert Cazanciuc: Tăriceanu trebuie să aibă încredere în Comisia juridică

Robert Cazanciuc: Tăriceanu trebuie să aibă încredere în Comisia juridică

09 Apr 2019   •   13:05
Robert Cazanciuc: Tăriceanu trebuie să aibă încredere în Comisia juridică

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc, spune că Tăriceanu trebuie să aibă încredere în comisie, pentru că, după ce vor studia dosarul, senatorii jurişti vor discuta şi vor propune plenului o soluţie pe solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul şefului Camerei superioare a Parlamentului.

"Domnul Tăriceanu trebuie să aibă încredere în Comisia juridică. Atunci când toţi colegii vor studia dosarul, vom discuta această solicitare şi vom propune plenului Senatului ceea ce o să creadă membrii Comisiei juridice", a declarat marţi Cazanciuc.

El a spus că solicitarea DNA în cazul Tăriceanu ar putea fi discutată miercuri în Comisia juridică "dacă va fi cvorum".

Referindu-se la amânările succesive ale acestei speţe în Comisia juridică, Cazanciuc a precizat: "Asta înseamnă că atunci când vrei să fii responsabil şi ai mii de pagini de citit, de studiat, te comporţi în consecinţă. Nu suntem în competiţie aici, la Comisia juridică, în cât timp facem. (...) Această solicitare a venit la finalul anului trecut în Parlament, pentru fapte cu mai bine de 10 ani de zile înainte. Colegii mei din Senat au vrut să studieze dosarul".

Începând din luna decembrie a anului trecut, Biroul permanent al Senatului a decis în mai multe rânduri prelungirea termenului pentru întocmirea raportului în cazul acestei cereri DNA de încuviinţare pentru a le permite senatorilor studierea dosarului cauzei.

Biroul permanent al Senatului stabilise pentru 2 aprilie termenul final acordat Comisiei juridice pentru acest raport, însă săptămâna trecută şedinţa comisiei a fost întreruptă din lipsă de cvorum. Tăriceanu declara, pe 4 aprilie, că le-a solicitat senatorilor din Comisia juridică să urgenteze elaborarea avizului în privinţa cererii DNA de începere a urmăririi penale în cazul său, menţionând că este dispus în orice moment să prezinte în plen punctul său de vedere.

Pe 7 noiembrie 2018, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.

Comisia juridică trebuie să întocmească raportul care va fi transmis plenului Senatului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea DNA. AGERPRES

×
Subiecte în articol: robert cazanciuc