x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie România cere oficial extrădarea lui Mazăre

România cere oficial extrădarea lui Mazăre

de Theodora Şutiu    |    14 Mai 2019   •   09:47
România cere oficial extrădarea lui Mazăre
Sursa foto: ILIE BUMBAC / AGERPRES FOTO

Ana Birchall, ministrul interimar al Justiţiei, a anunţat, ieri-dimineaţă, că dosarul pentru extrădarea fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, condamnat definitiv la nouă ani de închisoare pentru retrocedarea ilegală a mai multor terenuri, a fost trimis autorităţilor din Madagascar: „În dimineaţa zilei de 13 mai, un curier diplomatic a plecat în Madagascar cu toate documentele predate, sub sigiliu, de Ministerul Justiţiei. Aceste documente au fost predate personal în această dimineaţă reprezentanţilor Ministerului Justiţiei şi reprezentanţilor Ministerului Afacerilor Externe din Madagascar”, a declarat oficialul. Săptămâna trecută, fostul edil a fost arestat preventiv şase zile şi ţinut în custodie în Madagascar. La ora transmiterii acestei ştiri, instanţa din Madagascar nu anunţase dacă prelungeşte sau nu măsura arestării preventive.

 

×