x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Secţia de procurori CSM, muma Portocalelor

Secţia de procurori CSM, muma Portocalelor

de Dan Constantin    |    24 Mai 2018   •   13:40
Secţia de procurori CSM, muma Portocalelor

Secţia de procurori în materie disciplinară a CSM are prerogativele unei instanţe de judecată pentru cazurile de abateri disciplinare ale magistraţilor procurori. Cum se achită cei cinci procurori din CSM de sarcina de ,,judecători”? Când sunt pe rol cazurile unor procurori de la parchete inferioare, lucrările decurg repede, deciziile de sancţionare sau de respingere a abaterilor nu ridică probleme. Când apar nume de procurori din ,,marile parchete”, se schimbă macazul. Dacă Inspecţia Judiciară trimite spre judecare procurori din DNA, deja Secţia devine mumă bună, miloasă şi încearcă manevre procedurale pentru a estompa prin diluare în timp presiunea mediatică asupra cazurilor. Timpul le rezolvă pe toate, pare să fie metoda de lucru a dosarelor care au în vizor abateri disciplinare ale procurorilor anticorupţie.

În acest an, aproape toate şedinţele Secţiei de procurori în materie disciplinară a CSM au fost ,,alocate” unor nume celebre din DNA. Este şi acesta un indiciu că instituţia condusă de Codruţa Kovesi merge alăturea cu drumul, scandalurile în care este antrenată nefiind vorbe de clacă. Definitoriu este cazul procurorului Mircea Negulescu, explodat în februarie 2017, de la care au plecat în cascadă alte şi alte dezvăluiri. Abaterile disciplinare grave, care nu au mai putut fi ascunse sub preş, au primit un verdict din partea Secţiei disciplinare abia după un an, decizia de excludere din magistratură fiind pronunţată abia în 30 ianuarie 2018, după numeroase amânări. Campioana amânărilor a devenit însă Florentina Mirică. Lucrarea 8P/2016 se târâie de doi ani prin Secţia de procurori în materie disciplinară. Are un nou termen în 6 iunie 2018, procurorii din secţie aşteptând prescrierea faptelor pentru care este cercetată Mirică, şefa serviciului din DNA care se ocupă de cercetarea magistraţilor. Codruţa Kovesi este şi ea în ,,lucru”. Inspecţia Judiciară a înaintat lucrarea 1/P/2018, dar termenele sar ca puricii în salturi mari de timp: 21 martie, 9 mai, 27 iunie. O mai fi atunci pe post?, se întreabă cu speranţă şi teamă egale procurorii din CSM puşi la cazna unui verdict. Paul Dumitriu, Jean Uncheşelu şi Marius Bulancea au scăpat nesancţionaţi în perioada postului de Crăciun 2017 după câteva amânări de respiro. Elena Rădescu, faimoasa inspectoare de procurori pro DNA, stă şi ea la cutie în aşteptarea clemenţei, noul termen fiind dat în 13 iunie, zi cu ghinion.

×
Subiecte în articol: procurori CSM