x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Şeful Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, Cătălin Paraschiv, audiat la Parchetul General

Şeful Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, Cătălin Paraschiv, audiat la Parchetul General

23 Aug 2018   •   16:09
Şeful Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, Cătălin Paraschiv, audiat la Parchetul General

Şeful Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, colonelul Cătălin Paraschiv, a fost audiat joi, la Parchetul General, în legătură cu intervenţia în forţă a jandarmilor la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei. 

"Fiind militar nu pot să îmi exprim o părere directă", a spus Cătălin Paraschiv, la ieşirea din sediul Parchetului. 

Întrebat de jurnalişti dacă a fost justificată intervenţia în forţă a jandarmilor, Paraschiv a precizat: "Dacă dumneavoastră m-aţi văzut pe mine că sunt agresiv, aveţi perfectă dreptate. (...) De ce nu îi întrebaţi pe colegii mei? Ştiţi că respect foarte mult presa. Nu pot să dau nicio declaraţie". 

De asemenea, el a fost întrebat dacă îşi asumă riscul de a răspunde penal. "Din punctul meu de vedere, nu cred", a arătat acesta, care a refuzat ulterior să mai răspundă la întrebările jurnaliştilor. 

Procurorii militari au deschis un dosar penal în care s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu în legătură cu modul în care au intervenit jandarmii în timpul protestului din 10 august. AGERPRES

×