x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Statul, zgârcit la reparaţii morale

Statul, zgârcit la reparaţii morale

de Dan Constantin    |    22 Mar 2018   •   09:19
Statul, zgârcit la reparaţii morale
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Când oamenii sistemului îşi apără privilegiile sau cineva calcă pe umbra lor, statul sare în apărarea lor să le “repereze” onoarea. Kovesi cere o sumă uriaşă pentru daune morale într-un proces transformat în mascaradă juridică prin reprimarea dreptului la apărare al ziariştilor. De la 1 milion de lei, suma dorită de Kovesi, Curtea de Apel Ploieşti îi oferă ,,doar” 300.000 de lei. Madam Stanciu a dat peste cap instanţele ca să o scoată datoare pe Mariana Rarinca, dar poate primi o palmă peste moralitatea ei la CEDO. La Curtea Europeană, zeci de mii de români merg ca la Zidul plângerii, în 2018 fiind pe rol la analiză 9.900 de cereri din ţara minunilor juridice. Mulţi primesc satisfacţie, judecătorii de la Strasbourg stabilind cuantumul despăgubirilor materiale şi al daunelor morale pentru încălcarea drepturilor omului. Procesele câştigate la CEDO deschid calea pentru revizuiri de sentinţe în România. Procedurile consumă timp şi bani, mulţi mor cu dreptatea în mână, aşteptând reparaţiile din partea statului opresiv.

Lupta Danielei Tarău cu justiţia românească este o epopee. A fost arestată în 2001 şi condamnată pe nedrept. A stat în puşcărie, a fost despărţită de copil, tatăl ei a murit de ruşine. Un reportaj excelent realizat de Dollores Benezic măsoară timpul smuls din viaţa Danielei de eroarea magistraţilor:  635 zile de arest, 376 zile restrângere de libertate, 1.095 zile de probaţiune, 2.920 zile pentru reabilitare. Prima parte a calvarului s-a terminat în 2009 când a câştigat procesul la CEDO cu statul român. A doua parte, abia în 2015, când obţine la Tribunalul Ilfov 900.000 euro drept daune morale. Statul, zgârcit, prin Ministerul Finanţelor, spune că suma e exagerată şi obţine în recurs o economie -  doar 100.000 de euro daune. Tarău a făcut în aceşti ani de luptă studii juridice şi în 2017 obţine titlul de doctor în ştiinţe juridice. A învăţat pe pielea ei cât de ieftină e batjocura în România şi ce scump se vinde dreptatea. 

 

×
Subiecte în articol: kovesi daune morale