x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Strutinsky: Am lăsat la comisia parlamentară un dosar cu 12 pagini de date privind implicarea SRI în urmărirea mea penală

Strutinsky: Am lăsat la comisia parlamentară un dosar cu 12 pagini de date privind implicarea SRI în urmărirea mea penală

04 Oct 2017   •   17:51
Strutinsky: Am lăsat la comisia parlamentară un dosar cu 12 pagini de date privind implicarea SRI în urmărirea mea penală
Sursa foto: Foto: Cuget Liber

Omul de afaceri Sorin Strutinsky a susţinut miercuri că a lăsat spre studiu membrilor Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI un dosar cu 12 file, care conţine "date relevante" despre implicarea Serviciului Român de Informaţii în activitatea de urmărire penală desfăşurată de procurorii DNA în dosarele în care este el acuzat. 

"Aşa cum v-am spus şi la intrare, am avut un dosar plin cu documente, pe care doream să le predau comisiei, un material de 12 pagini din care am spicuit, pe care l-am lăsat comisiei spre studiu, cu toate elementele pe care eu le-am considerat relevante şi care să sprijine teza şi convingerea mea de implicare a SRI în activităţile penale", a declarat Strutinsky la ieşirea de la audierea din Comisia parlamentară de control al activităţii SRI. 

Întrebat dacă le-a cerut membrilor comisiei să constate dacă el a fost abuzat, omul de afaceri a spus: "Nu neapărat abuzat, să constate contribuţia SRI la urmărirea penală, atât în ceea ce priveşte urmărirea penală din 2014 - 2015, cât şi contribuţia SRI în emiterea mandatelor pe Legea prevenirii şi combaterii terorismului, mandate de care am beneficiat începând cu anul 2009". 

"Am sesizat comisia, sper că această comisie, fiind singura abilitată de Legea 51 să lămurească aspectul de legalitate... Dânşii au luat cunoştinţă de materialele depuse şi urmează să facă... Dacă vor fi elemente pe care eu le voi afla în continuare, le voi aduce la cunoştinţă, dacă dânşii vor avea nevoie de lămuriri mă vor chema şi voi veni", a declarat Strutinsky. 

De asemenea, întrebat dacă el consideră că prin activităţile desfăşurate de SRI i-au fost încălcate drepturile, omul de afaceri a precizat că a făcut un memoriu în acest sens la Comisia de abuzuri a Camerei Deputaţilor. "Am primit şi un răspuns, l-au trimis la CSM să verifice şi acolo. Dar, aici, am fost pentru implicarea SRI în actele de urmărire penală", a spus el. 

Strutinsky a precizat că are şi un răspuns de la CSM de la Inspecţia Judiciară. "Doamna procuror Fucică, aceeaşi procuroare pe care o cunoaşte toată lumea, a cercetat activitatea unei doamne procuror care m-a cercetat pe mine şi a răspuns foarte clar, negru pe alb, am şi răspunsul scris, că SRI a colaborat cu DNA, dar consideră colaborarea ca fiind legală, acoperită de protocolul instituţional dintre SRI şi DNA în baza Hotărârii 17, parcă, din 2005", a susţinut omul de afaceri. AGERPRES

×