x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Surse: Eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor, neconstituţională

Surse: Eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor, neconstituţională

06 Mai 2020   •   16:54
Surse: Eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor, neconstituţională

Curtea Constituţională a decis miercuri, 6 mai, că legea care a eliminat toate pensiile speciale şi pensiile de serviciu ale magistraţilor, cu excepţia pensiilor militarilor şi ale poliţiştilor, este neconstituţională în ansamblul ei, au precizat surse din cadrul Curţii pentru STIRIPESURSE.RO.

Legea este neconstituţionalî în ansamplu, pentru motive extrinseci, au mai precizat sursele CCR.

 

Camera Deputaţilor a adoptat, în luna ianuarie, cu 247 voturi "pentru", niciun vot "contra" şi 21 de abţineri, proiectul privind eliminarea pensiilor speciale. Documentul prevede eliminarea pensiilor speciale, cu excepţia celor ale militarilor şi poliţiştilor.

Legea a fost contestată la CCR de Avocatul Poporului şi de ÎCCJ.

×
Subiecte în articol: Curtea Constitutionala