x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Tarcea: Mă rog la Dumnezeu ca dosarul 'Hexi Pharma' să nu vină curând la ÎCCJ; nu avem loc de depozitare

Tarcea: Mă rog la Dumnezeu ca dosarul 'Hexi Pharma' să nu vină curând la ÎCCJ; nu avem loc de depozitare

07 Mar 2018   •   13:48
Tarcea: Mă rog la Dumnezeu ca dosarul 'Hexi Pharma' să nu vină curând la ÎCCJ; nu avem loc de depozitare

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a afirmat miercuri, la prezentarea bilanţului Ministerului Public pe anul 2017, că se roagă ca dosarul "Hexi Pharma" să nu ajungă destul de curând la această instanţă, pentru că nu are unde să-l depoziteze. 

"Dar, din păcate, nu pot să nu remarc faptul că Justiţia de 28 de ani traversează perioade interesante, pentru că, ştiţi cu toţii, din patru în patru ani a început sau s-a finalizat ceea ce, în opinia unora, înseamnă reformă a Justiţiei. Rezultatele? Cred că le vedeţi cu toţii. Legi multe, neclare şi imperfecte, instanţe supraaglomerate, lipsă de infrastructură, sistem haotic al căilor de atac, noi coduri, nu a fost scutită nicio materie, nici penală, nici civilă, care au avut drept efect prelungirea, îngreunarea procedurilor, afectarea a ceea ce se cheamă dreptul la judecată într-un termen rezonabil şi mai cu seamă crearea unei noi practici neunitare. Vă mărturisesc, deşi mă doare să spun asta, că pot să accept ideea că nimeni nu s-a gândit la efortul intens pe care un magistrat îl poate face pentru a lucra în asemenea condiţii, dar nu pot să accept ideea că nimeni nu s-a gândit la destinatarul final al oricărei reforme şi anume - cetăţeanul. Ascultam astăzi raportul de activitate, am privit, dar nu neutru, filmul prezentat la final, am constatat faptul că a fost finalizat dosarul 'Hexi Pharma'. Vă rog să mă credeţi că mă rog la Dumnezeu ca acest dosar să nu vină, într-o formă sau alta, destul de curând la Înalta Curte, pentru că pur şi simplu Înalta Curte nu are unde să-l depoziteze", a declarat Tarcea. 

Ea a precizat că este o problemă şi cu dosarul "Mineriada", Înalta Curte neavând o sală destul de încăpătoare care să găzduie judecarea acestei cauze. 

"Am văzut că s-a finalizat dosarul 'Mineriada', dosar care a fost trimis în judecată la Înalta Curte. Înalta Curte nu are o sală în care acest dosar să fie judecat. A trebuit să încheiem diferite protocoale cu Curtea Militară de Apel - şi acea sală pusă la dispoziţie e neîncăpătoare - şi să ne rugăm la alte instanţe din Bucureşti pentru a ne găzdui pentru a judeca acest dosar", a explicat preşedintele instanţei supreme. AGERPRES

×