x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Toader: Ministerul Justiţiei nu a blocat şi nici nu a întârziat procedura de avizare şi de adoptare a actelor normative

Toader: Ministerul Justiţiei nu a blocat şi nici nu a întârziat procedura de avizare şi de adoptare a actelor normative

20 Apr 2019   •   22:16
Toader: Ministerul Justiţiei nu a blocat şi nici nu a întârziat procedura de avizare şi de adoptare a actelor normative
Sursa foto: Lucian Alecu

Ministrul demisionar al Justiţiei, Tudorel Toader, a scris sâmbătă seara, pe Facebook, că Ministerul pe care îl conduce nu a blocat şi nici nu a întârziat procedura de avizare şi de adoptare a actelor normative.

"O simplă şi primă clarificare! MJ (Ministerul Justiţiei - n.r.) nu a blocat şi nici nu a întârziat procedura de avizare şi de adoptare a actelor normative", a arătat Toader.

El a punctat faptul că nu va mai rămâne "în stare de pasivitate faţă de multele dezinformări" apărute.

În aceeaşi postare, Tudorel Toader a ţinut să le mulţumească colegilor săi din minister care au făcut posibil ca durata medie a avizării unui proiect normativ să nu dureze mai mult de 3 zile.

"Mulţumiri tuturor colegilor din MJ care au făcut posibil ca durata medie a avizării unui proiect normativ, calculată de la înregistrarea şi până la ieşirea din minister, să nu dureze mai mult de 2,5, maxim 3 zile. Felicit pe toţi colegii din minister care, în procesul de avizare a proiectelor de acte normative, au făcut dovada unei depline responsabilităţi şi a unui înalt profesionalism. În acest sens, luni voi publica şi situaţia statistică!", a mai precizat Toader pe Facebook. AGERPRES

×