x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Toader: Recidiva a scăzut. Penitenciarele, o problemă istorică

Toader: Recidiva a scăzut. Penitenciarele, o problemă istorică

28 Ian 2018   •   21:10
Toader: Recidiva a scăzut. Penitenciarele, o problemă istorică
Sursa foto: Karina Knapek

În România recidiva a scăzut, iar penitenciarele reprezintă o proble­mă veche, de sistem, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Potrivit acestuia, ultimul penitenciar a fost construit acum 15 ani.

„În România, recidiva a scă-zut. De la 46%, am coborât sub 40%. Recidiva n-a crescut din momentul recursului compen-satoriu, recidiva este în scădere, sunt recidivişti care au intrat sub imperiul legii, după cum sunt şi recidivişti care n-au beneficiat de recursul compensatoriu. Prin urmare, nu legaţi starea de recidivă de impactul în lege privind recursul compensa­toriu”, a afirmat Toader. Potrivit acestuia, recursul compensa­toriu nu este o invenţie pur românească.

„Am fost la Curtea Europeană şi am prezentat preşedintelui şi conducerii grefei respectivul pachet memorandum, foaia de parcurs. Mai ştiţi că pe 26 ianu­arie, când a fost deschiderea anului judiciar, am fost invitat să fiu şi eu prezent la deschidere, nu am putut fi prezent pentru că am fost la Consiliul JAI de la Sofia. Preşedintele Curţii Europene a făcut referire la vizita noastră, a exprimat speranţa că vom pune în aplicare respectivele măsuri, ca să rezolvăm problema detenţiei necorespunzătoare din penitenciare”, a detaliat minis­trul. El a adăugat că nu trebuie să existe iluzia conform căreia un penitenciar se construieşte într-o jumătate de an. „Ultimul penitenciar din România e construit acum 15 ani. Jumătate de an îţi ia numai documentaţia. Problema din penitenciarele din România e o problemă istorică, adică veche, aproape dintot­deauna şi o problemă de sistem. Asta nu se rezolvă în şase luni de zile. CEDO nu ne-a cerut ca în şase luni să rezolvăm, că era nerealist aşa ceva, CEDO ne-a cerut ca în şase luni, după cele trei luni pentru rămânerea defi­nitivă a hotărârii, să ne ducem cu un set de măsuri, o foaie de parcurs, un memorandum, să arătăm ce vom face pe termen mediu şi scurt ca să rezolvăm problema din penitenciare”, a spus Toader.

Recursul compensatoriu „a fost consecinţa punerii în aplicare a hotărârii-pilot pronun­ţate de către CEDO. Acolo, Curtea Europeană ne cere ca în orice hotărâre judecătorească imperativ să formulăm despăgubiri fizice - cele şase zile considerate ca executate la 30 sau despăgubiri recurs compensatoriu în bani, pentru cei care nu mai pot beneficia de zile considerate ca executate”, a spus ministrul Justiţiei.

×