x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Traian Briciu, noul preşedinte al Uniunii Naţionale a Barourilor din România

Traian Briciu, noul preşedinte al Uniunii Naţionale a Barourilor din România

07 Iun 2019   •   21:30
Traian Briciu, noul preşedinte al Uniunii Naţionale a Barourilor din România
Sursa foto: Creatas/Getty Images/Creatas RF

Avocatul Traian Briciu este noul preşedinte al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, a informat, vineri, UNBR.

Potrivit unui comunicat al UNBR transmis AGERPRES, Traian Briciu a fost ales în cadrul Congresului Avocaţilor din 6 - 7 iunie.

Vicepreşedinţi ai UNBR sunt Ion Dragne, Ion Turculeanu, Mihai Baco, Marius Sebastian Striblea şi Daniel Fenechiu.

Tot în cadrul Congresului au fost aleşi şi membrii Comisiei Permanente şi ai Consiliului UNBR.

"Priorităţile noii conduceri sunt exprimate în Rezoluţiile adoptate în Cadrul Congresului Avocaţilor 2019, referitoare la intensificarea eforturilor pentru asigurarea resurselor financiare necesare plăţii remuneraţiilor pentru oficii; elaborarea principiilor fundamentale pe care se bazează viitoarea legislaţie a profesiei de avocat; implicarea UNBR în proiectul 'Cartierul Justiţiei'; identificarea politicilor profesionale orientate spre asigurarea intrării avocaţilor stagiari în barourile cu un număr restrâns de avocaţi şi perfecţionarea comunicării în interiorul profesiei", se precizează în comunicat.

"Ne aşteaptă multe provocări în viitorul apropiat, având în vedere viteza cu care se schimbă lucrurile. Pe lângă aspectele exprimate în rezoluţii, va trebui să facem faţă tendinţelor de dereglementare a profesiei, celor de încălcare a domeniului rezervat avocaturii în contextul evoluţiei interprofesionalităţii şi mijloacelor alternative de soluţionare a conflictelor. Sunt foarte multe aspecte, inclusiv să continuăm apărarea garanţiilor privind rolul avocatului în proces şi îmbunătăţirea accesului la Justiţie al cetăţeanului", a declarat Traian Briciu, citat în comunicat.

Potrivit UNBR, Traian Briciu este absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, promoţia 1996, obţinând titlul de doctor în drept în 2007. În prezent, conduce şi Institutul Naţional pentru Pregătirea Avocaţilor şi este profesor universitar la catedra de Drept privat, specializarea Drept procesual civil, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti.

AGERPRES

×