x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Trei candidați în cursa pentru Comitetul european de prevenire a torturii

Trei candidați în cursa pentru Comitetul european de prevenire a torturii

24 Sep 2019   •   14:40
Trei candidați în cursa pentru Comitetul european de prevenire a torturii
Sursa foto: DIANA OROS

Candidaţii pentru susţinerea interviului în vederea desemnării reprezentantului României în Comitetul european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT) au fost selectați, a anunțat Ministerul Justiției. În această etapă a procedurii a avut loc evaluarea dosarelor celor şase candidaţi înscrişi pentru această poziţie. Până la momentul evaluării dosarelor de către comisie, un candidat s-a retras.
Din cei cinci candidaţi rămaşi în procedura de selecţie, trei au îndeplinit toate condiţiile cumulative, iar doi candidaţi au fost respinşi. Cei care îndeplinesc condiţiile vor susţine interviul în faţa aceleiaşi comisii, în perioada următoare.

Comisia de selecţie este condusă de ministrul Ana Birchall şi este compusă din şase membri - patru reprezentanţi ai ministerelor (Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii) şi un reprezentant al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Verificarea dosarelor a constat în evaluarea îndeplinirii condiţiilor cumulative care să permită accederea în următoarea etapă a procedurii - interviul.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: prevenirea torturii