x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Tudorel a zburat 10.000 km ca să spună că nu ne spune

Tudorel a zburat 10.000 km ca să spună că nu ne spune

de Ion Alexandru    |    16 Feb 2018   •   08:40
Tudorel a zburat 10.000 km ca să spună că nu ne spune
Sursa foto: Karina Knapek

Întors urgent din Japonia, la cererea premierului Viorica Dăncilă, ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu a comunicat nicio decizie în ceea ce priveşte revocarea sau menţinerea în funcție a Laurei Codruța Kovesi la şefia DNA. Toader susţine că va prezenta concluziile raportului de control efectuat la DNA, DIICOT şi Parchetul General camerelor reunite ale Parlamentului şi că, joia viitoare, va face o scurtă prezentare publică a acestor concluzii.

 

În scurta sa declaraţie de presă, ministrul Justiției a găsit de cuviinţă să comunice despre vizita desfășurată în Japonia și despre stadiul proiectului construcției, la București, a unui viitor cartier al justiţiei. În legătură cu situația scandaloasă existentă la nivelul DNA Ploiești și cu viitorul Laurei Kovesi, Tudorel Toader a ținut să precizeze că, înaintea preluării mandatului, a primit asigurări de la coaliţia de guvernare că nu vor exista ingerințe în deciziile pe care le va lua în calitate de ministru al Justiției. Toader mai spune că, ieri, înaintea ședinței de Guvern, a avut o întrevedere cu premierul Viorica Dăncilă, care i-a cerut să comunice cât mai repede concluziile raportului de control de la DNA. Ministrul Justiției va comunica aceste concluzii și „o propunere concretă” abia joia viitoare, într-o declarație de presă.

 

Alba-neagra cu decizia de revocare a șefei DNA

Pentru a comunica faptul că nu poate comunica încă nimic, ministrul Justiției, Tudorel Toader, și-a întrerupt vizita pe care a întreprins-o în Japonia. El a revenit de urgență în țară, la cererea prim-ministrului Viorica Dăncilă, în urma scandalului legat de dezvăluirile ce vizează abuzurile săvârșite la nivelul DNA Ploiești. Anul trecut, în primăvară, după decizia CCR privind faptul că DNA a încălcat Constituția, anchetând Ordonanța de Urgență 13/2017, a „certat-o” pe Laura Kovesi la televizor, după care a concluzionat că nu se impunea, la acel moment, revocarea acesteia din funcție. A urmat, câteva luni mai târziu, controlul cerut de ministru la nivelul DNA. Tudorel Toader trebuia să vină cu o concluzie în luna august a anului trecut, concluzie pe care a amânat să o facă publică, lăsând să se înțeleagă că, în forul său interior, a luat deja o decizie în ceea ce o privește pe șefa DNA. Această decizie ar fi trebuit să fie comunicată până cel târziu pe data de 31 decembrie 2017. Fapt care nu s-a întâmplat.

Inspecția Judiciară răspunde inadvertențelor din conferința Laurei Codruța Kovesi

Declarația de presă a lui Tudorel Toader vine la 24 de ore de la ieșirea Laurei Kovesi într-o conferință de presă plină de afirmații considerate de-a dreptul minciuni. Poziția de miercuri a șefei DNA a determinat, ieri, Inspecția Judiciară să iasă cu un comunicat de presă în care a precizat că, din ianuarie 2017, până în febuarie 2018, Kovesi a fost vizată de două cercetări disciplinare. Șefa DNA afirma, miercuri, că, în 23 de ani de activitate ca procuror, nu a fost niciodată anchetată disciplinar, până în  vara anului trecut, de când s-a ales, susține ea, cu nu mai puţin de 15 cercetări disciplinare. Inspecția Judiciară arată că nu există decât două acțiuni disciplinare care o vizează pe Kovesi: una este deja finalizată, iar a doua, care a fost declanșată în data de 12 ianuarie 2018, se află în curs de cercetare.

O altă minciună spusă de Kovesi este legată de afirmația potrivit căreia Inspecţia Judiciară a făcut verificări la Serviciul Teritorial Ploiești al DNA și că a existat, anul trecut, la Prahova, un control cu privire la modul în care procurorul „Portocală” și-a desfășurat activitatea, dar și cu privire la managementul procurorului-șef Lucian Onea. Inspecția Judiciară a comunicat, ieri, că aceste controale au vizat exclusiv situația procurorului Mircea Negulescu „Portocală”, nefiind făcută o analiză a întregii activități a DNA Ploiești.

Kovesi a mai afirmat și că, într-un alt raport al Inspecției Judiciare, s-a decis că înregistrările apărute, anul trecut, în spațiul public, când le cerea subordonaților să „decapeze” un dosar și să se ajungă la primul-ministru, a suferit juxtapuneri și modificări. În raportul Inspecției, însă, se precizează tocmai că nu au existat astfel de intervenții asupra fișierului audio.

Raportul privind controlul la DNA va fi prezentat în camerele reunite ale Parlamentului. O sinteză a acestui raport şi o „propunere concretă” urmează să fie comunicate public joia viitoare.

Ministrul Justiţiei a anunţat că va comunica săptămâna viitoare o decizie privind DNA pe care o promite din august 2017 Am primit asigurări, înaintea preluării mandatului, că nu vor exista ingerințe în deciziile pe care le voi lua ca ministru al Justiției. Acest lucru a fost respectat și se respectă. Tudorel Toader

×
Subiecte în articol: tudorel toader