x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Tudorel Toader: Nu pot să închid biroul pentru că am auzit că mă remaniază

Tudorel Toader: Nu pot să închid biroul pentru că am auzit că mă remaniază

11 Apr 2019   •   12:31
Tudorel Toader: Nu pot să închid biroul pentru că am auzit că mă remaniază

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a reafirmat joi că îşi va exercita atribuţiile până în momentul în care în Monitorul Oficial va apărea un alt nume pentru această demnitate, el precizând în context că nu îşi poate închide biroul doar pentru că a auzit că va fi remaniat. 

Toader se află joi la Palatul Parlamentului într-o vizită cu un grup de studenţi. 

Întrebat cum poate rămâne membru al Guvernului în condiţiile în care partidul nu îl va mai susţine, Tudorel Toader a răspuns: "Îi întrebaţi pe dânşii, nu pe mine. Eu efectiv îmi exercit atribuţiile până în momentul în care în Monitorul Oficial apare cu nume prenume alt ministru. De ce? Pentru că este un principiu care spune că trebuie să asiguri continuitatea activităţii autorităţii. Eu nu pot acum să închid biroul pentru că am auzit că mă remaniază". 

Ministrul Justiţiei spune că "demisiile nu sunt numai de onoare". 

"Demisiile sunt din multe considerente. Eu am trecut prin multe experienţe profesionale, dar niciodată nu am abandonat obligaţiile pe care mi le-am asumat", a punctat Toader.. AGERPRES

×
Subiecte în articol: tudorel toader