x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Un nou protest al magistraţilor în faţa Palatului de Justiţie din Capitală

Un nou protest al magistraţilor în faţa Palatului de Justiţie din Capitală

11 Mar 2019   •   20:40
Un nou protest al magistraţilor în faţa Palatului de Justiţie din Capitală

Zeci de judecători şi procurori au organizat, luni seara, un nou protest pe treptele din faţa Palatului de Justiţie din Capitală, unde se află sediul Curţii de Apel Bucureşti, fiind nemulţumiţi de faptul că Guvernul nu a abrogat integral prevederile OUG 7 care modifică legile justiţiei.

Protestul s-a desfăşurat în linişte, magistraţi afişând coli de hârtie cu diverse mesaje: "Respectaţi statul de drept", "Stop ordonanţelor date peste noapte", în timp ce membri ai mişcării #Rezist i-au încurajat pe judecătorii şi procurorii prezenţi.

"S-a încercat ducerea în derizoriu a demersurilor noastre, reducerea importanţei mesajului nostru la interese, oarecum personale, de salarizare a unor IT-işti, de preocupări cu privire la ipoteza de a ne fi şefi de rang înalt judecători. Or, nu este vorba de aşa ceva, nu e vorba de interese meschine, e vorba de mult mai mult de atât (...) Ordonanţa arată încă o dată pericolul destabilizării semnificative a statului de drept şi a separaţiei puterilor în stat. Nu există altă soluţie decât abrogarea integrală a acestor ordonanţe de urgenţă, nu discuţii pe textul unui anumit articol (...) Există această intenţie de a se deplasa o delegaţie de 30 de magistraţi acolo (la Bruxelles, n.r.). Cred că demersul este unul pozitiv, de dorit şi cred că încercarea de a duce lucrurile în derizoriu şi de a transforma protestele noastre într-un soi de mişcare sindicală sunt greşite şi nu au nicio legătură cu realitatea (...) Fără îndoială că legea nu prevede o listă scurtă de proteste pe care pot să le facă magistraţii în încercarea de a apăra independenţa justiţiei şi statul de drept. Dar este responsabilitatea noastră de magistraţi, ca oameni cu studii juridice care ne-am pus şi am fost puşi în slujba cetăţeanului şi în slujba idei de justiţie, să reacţionăm", a declarat Romulus Varga, procurorul şef al Secţiei de urmărire penală din Parchetul General.

Veronica Sîrbu, judecător la Judecătoria Sectorului 4, a spus că a perceput ordonanţa de modificare a OUG 7 ca "o ignorare totală intereselor noastre şi ale cetăţeanului", subliniind că oamenii au dreptul la o justiţie previzibilă, care să funcţioneze constant, nu în sincope.

"Lansăm un apel la echilibru şi la consultare. Tocmai asta nu s-a întâmplat şi de aceea suntem revoltaţi, pentru că nu există un echilibru şi nu există o consultare. Cum vor evolua lucrurile? Sperăm că vor evolua în ideea în care măsurile se vor lua consultându-ne pe toţi şi nu peste noapte, fără avize şi fără studii de impact (...) Protestul nostru este legal, nu este o grevă. Este dreptul la libera exprimare", a adăugat Veronica Sîrbu.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: protest palatul de justitie capitala