x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Un tânăr de 20 de ani, din Călărași, a fost reţinut pentru viol, şantaj, pornografie infantilă şi proxenetism

Un tânăr de 20 de ani, din Călărași, a fost reţinut pentru viol, şantaj, pornografie infantilă şi proxenetism

27 Noi 2019   •   13:50
Un tânăr de 20 de ani, din Călărași, a fost reţinut pentru viol, şantaj, pornografie infantilă şi proxenetism

Un tânăr de 20 de ani, care ar fi produs şi distribuit un material pornografic în care apare o minoră şi ar fi constrâns-o pe fată să întreţină raporturi sexuale cu el şi ulterior şi cu alte persoane, a fost reţinut de procurorii DIICOT, potrivit unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Călăraşi au dispus reţinerea, pe 26 noiembrie, a tânărului, inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă, proxenetism în formă agravantă, şantaj în formă continuată şi viol în formă continuată.

Bărbatul ar fi început să întreţină raporturi sexuale în anul 2017, atunci când fata avea 16 ani.

"În cauză s-a reţinut faptul că, în cursul anului 2017, inculpatul P.G.C., în vârstă de 18 de ani, împreună cu o altă persoană, au produs un material pornografic ce înfăţişa o persoană vătămată minoră, în vârstă de 16 ani, în care aceasta apare ca având un comportament sexual explicit, material pe care ulterior l-a răspândit în mediul din care victima făcea parte. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reţinut faptul că, în perioada anilor 2017 - 2019, inculpatul P.G.C., profitând de starea de vulnerabilitate psihică în care se afla victima minoră (aceasta a avut o tentativă de suicid şi a suferit mai multe internări în spitale de specialitate), a constrâns-o să întreţină cu acesta mai multe raporturi sexuale", se precizează în comunicatul DIICOT.

Anchetatorii au mai stabilit că, începând din vara anului 2019, bărbatul a determinat-o pe victima minoră, tot prin şantaj şi de constrângere, să întreţină acte sexuale cu diferiţi bărbaţi, în scopul obţinerii unor foloase materiale.

La percheziţii au fost ridicate mai multe sisteme informatice, medii electronice de stocare şi opt telefoane mobile.

Bărbatul reţinut în cauză va fi prezentat, miercuri, Tribunalului Călăraşi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, iar acţiunile anchetatorilor s-au desfăşurat cu sprjinul ofiţerilor de poliţie judiciară de SCCO Călăraşi şi al jandarmilor.

AGERPRES

×