x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Victor Ponta, martor în dosarul lui Kovesi

Victor Ponta, martor în dosarul lui Kovesi

15 Feb 2019   •   10:07
Victor Ponta, martor în dosarul lui Kovesi

Fostul premier Victor Ponta s-a prezentat vineri dimineaţă la Parchetul General pentru a fi audiat, în calitate de martor, de procurorii Secţiei de investigare a magistraţilor, în dosarul deschis pe numele fostei şefe a DNA Laura Codruţa Kovesi.

''Am fost citat ca martor, din fericire! Ultima dată când ne-am văzut eram în cârje şi eram inculpat, acum sunt pe picioarele mele şi martor. Ce mă întreabă, ce spun? Nu ştiu, că nu ştiu de ce am fost chemat. Ieri am fost citat. Eu pot să spun un singur lucru, pe care l-am spus de fiecare dată - şi anume am spus adevărul. Sunt procuror, sunt om al legii, eu ştiu că atunci când eşti întrebat ori în faţa unui judecător, ori a unui procuror spui adevărul. Nu o să mint pentru nimeni niciodată'', a declarat Ponta, la venirea la Parchetul General.

El a arătat că nu se consideră o victimă. ''Nu sunt deloc o victimă. Sunt citat ca martor'', a adăugat fostul premier, întrebat dacă a fost chemat în calitate de victimă a Laurei Codruţa Kovesi.

Totodată, Ponta a spus că nu ştie dacă Laura Codruţa Kovesi se va prezenta vineri la audierile de la Parchetul General.

''Nu ştiu, aveţi impresia că am rămas în relaţii să o întreb? Nu ne sunăm'', a precizat el.

Dosarul în care este acuzată Laura Codruţa Kovesi a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie.

Ghiţă susţinea că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară cu un avion a fostului director al FNI Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

Poliţia Română a transmis, în decembrie 2018, că a achitat unei firme de transport aerian peste 234.000 de lei pentru aducerea în ţară din Indonezia a fostului director al FNI. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Victor Ponta