x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale 13 râuri din judeţul Argeş au îngheţat

13 râuri din judeţul Argeş au îngheţat

19 Ian 2016   •   14:10
13 râuri din judeţul Argeş au îngheţat

Pe 13 râuri din judeţul Argeş au apărut fenomene de îngheţ care urmează să se extindă şi să se intensifice, au anunţat marţi reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea (ABAAV).

Din cauza temperaturilor foarte scăzute, pe râurile Doamnei, Râuşor, Dâmboviţa, Bratia, Argeşel, Bughea, Vâlsan, Cîrcinov, Tîrgului, Teleorman, Cotmena şi Vedea s-a format gheaţă la mal, năboi şi ace de gheaţă. iar pe râul Arefu s-a format pod de gheaţă continuu.

"Formaţiunile de gheaţă existente vor fi în extindere şi intensificare, putând produce prin evoluţia lor variaţii importante de niveluri. Vor predomina podurile de gheaţă pe râurile din zonele montane", se arată într-un comunicat al ABAAV.

La nivelul ABAAV au fost luate măsuri pentru monitorizarea strictă a cursurilor de apă, asigurarea fără întreruperi a volumelor necesare alimentării localităţilor şi gestionarea în bune condiţii a eventualelor situaţii de urgenţă.

"Specialiştii ABAAV acţionează conform programelor de exploatare pe timp friguros pentru întreţinerea lucrărilor hidrotehnice aflate în administrarea Apelor Române. Astfel, sunt monitorizate permanent lucrările cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, instalaţiile electrice şi hidraulice la barajele şi prizele de alimentare cu apă din administrare şi în special instalaţiile de barbotare. Au fost asigurate materiale necesare pentru funcţionarea grupurilor electrogene şi au fost pregătite utilajele de deszăpezire pentru accesul la barajele, prizele de apă şi subunităţile ABAAV", se mai precizează în comunicat.

×