x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale 197 de cadre medicale din Botoșani sunt infectate cu coronavirus

197 de cadre medicale din Botoșani sunt infectate cu coronavirus

27 Apr 2020   •   14:40
197 de cadre medicale din Botoșani sunt infectate cu coronavirus

Numărul cadrelor medicale din judeţul Botoşani infectate cu coronavirus a ajuns la 197 de persoane, arată Centrul Judeţean de Comunicare coordonat de Instituţia prefectului.

23 din cele 197 de cadre medicale diagnosticate cu COVID-19 sunt medici, 95 sunt asistenţi medicali. Alte 57 de persoane lucrează în sistemul sanitar ca infirmiere, iar 22 fac parte din personalul auxiliar.

Autorităţile au anunţat primul deces în rândul personalului medical din Botoşani. Un medic internist, de 68 de ani, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani, a decedat, în Spitalul de Boli Infecţioase de la Iaşi, unde a fost transferat vineri.

La nivelul judeţului Botoşani, 431 de persoane au fost infectate cu coronavirus. Dintre acestea 85 au fost declarate vindecate. 

×
Subiecte în articol: botosani cadre medicale coronavirus