x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale 20 de elevi şi câţiva adulţi cu toxiinfecţie alimentară, internaţi în spitalul din Moreni

20 de elevi şi câţiva adulţi cu toxiinfecţie alimentară, internaţi în spitalul din Moreni

19 Sep 2016   •   18:27
20 de elevi şi câţiva adulţi cu toxiinfecţie alimentară, internaţi în spitalul din Moreni
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

20 de copii din Moreni și mai mulți adulți au ajuns în cursul săptămânii trecute cu aceeași simptomatologie: vărsături, greață și dureri abdominale, la Spitalul din Moreni. DSP Dâmbovița a demarat o anchetă epidemiologică în cauză, luând probe de apă, dar și din alimente. Conform DSP, însă, nu acestea sunt la baza îmbolnăvirii, ci mai degrabă lipsa igienei din școlile din localitate, motiv pentru care instituția a luat decizi dezinfecției unităților de învățământ și distribuirae de biocide, precum și investigații suplimentare și recoltarea de teste de sanitație.

"Precizam ca nu a fost identificat un aliment comun care sa poata fi posibil incriminat in declansarea acestui eveniment epidemiologic, sau un risc legat de consumul de apa. La controlul unitatilor de invatamant s-a constatat ca personalul de curatenie nu cunoaste si nu respecta normele de igiena si regulile de curatenie si dezinfectie curenta. In toate unitatile verificate, grupurile sanitare nu dispun de materiale pentru igiena individuala a elevilor. Coproculturile recoltate la copiii internati in data de 15.09.2016, au fost negative pentru Rotavirus, Shigella si Salmonella. La copiii internati ulterior nu s-au mai putut preleva probe biologice. In cursul zilei de duminica, 18.09.2016, personalul DSP Dambovita a efectuat dezinfectia terminala in toate unitatile de invatamant unde s-au inregistrat cazuri. De asemenea, au fost distribuite substante biocide tipul doi in fiecare unitate scolara si prescolara, pentru efectuarea dezinfectiei curente. Astazi, 19.09.2016, doua echipe formate din medic epidemiolog si inspectori s-au deplasat la fata locului pentru investigatii suplimentare si recoltarea de teste de sanitatie. – anunță  DSP Dâmbovița printr-un comunicat de presă. 

Sursa: gazetadambovitei.ro

×