x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale 5 noi cazuri de îmbolnăvire cu virusul West Nile, în Bihor

5 noi cazuri de îmbolnăvire cu virusul West Nile, în Bihor

25 Sep 2018   •   13:21
5 noi cazuri de îmbolnăvire cu virusul West Nile, în Bihor

Direcţia de Sănătate Publică Bihor a transmis, luni, sub semnătura purtătorului de cuvânt Dorel Ţîrţ, un comunicat cu precizări legate de cazurile de infecţie cu virusul West-Nile, arătând că, până în prezent, în Bihor, virusul a fost confirmat la 5 pacienţi, dintre care unul a murit, iar un altul se află internat în stare gravă la secţia ATI a Spitalului Clinic Municipal, având prognostic rezervat.

Potrivit informării, primul pacient contaminat a fost depistat în luna iulie şi a fost un elev al Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră Avram Iancu Oradea, un tânăr din Botoşani, tratat în judeţul de domiciliu.

Cel de-al doilea caz a fost descoperit, o lună mai târziu, pe 16 august. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 72 ani din comuna Balc, care ajuns în comă la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, iniţial cu diagnosticul de bronhopneumonie. Infecţia cu virusul West Nile a fost confirmată în 13 septembrie, iar o săptămână mai târziu, bărbatul a murit.

Alţi trei bolnavi au ajuns în spital pe 29 august, 4 septembrie şi 12 septembrie, ultimul caz, un pacient olandez în vârstă de 85 ani, aflat în vizită în România în localitatea Diosig, fiind în stare gravă. „Cazul a fost confirmat în data de 20 septembrie. În prezent, persoana este internată la secţia ATI a Spitalului Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu Oradea, având prognostic rezervat”, se precizează în comunicat.

Încă trei persoane cu vârste de peste 65 ani aşteaptă rezultatul analizelor, două fiind internate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, cea de a treia, în convalescenţă deja, fiind externată.

Pentru a evita îmbolnăvirea, DSP Bihor recomandă populaţiei să evite expunerea la ţânţari, să poarte îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, să împiedice pătrunerea ţânţarilor în locuinţă prin plase de protecţie la ferestre, să utilizeze insecticide împotriva ţânţarilor în locuinţă şi în jurul casei, să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei, să îndepărteze recipientele de apă stagnantă şi gunoiul menajer.

×