x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale A parcat pe linia de tramvai şi a blocat circulaţia câteva ore

A parcat pe linia de tramvai şi a blocat circulaţia câteva ore

de Paul Bardasu    |    14 Aug 2018   •   11:31
A parcat pe linia de tramvai şi a blocat circulaţia câteva ore

Incident neplăcut pentru sute de călători în această dimineaţă în cartierul bucureştean Pipera. Un tânăr a parcat maşina chiar pe linia de tramvai şi a plecat, blocând circulaţia pentru aproape trei ore.

După ce nu mai puţin de 12 tramvaie au fost nevoite să se oprească în drum, iar călătorii să-şi continue drumul pe jos, a fost chemată poliţia, însă oamenii legii, veniţi cu 4 maşini de intervenţie, s-au limitat la a aştepta proprietarul, legea nepermiţându-le să mute maşina. Când şoferul maşinii a binevoit să-şi facă apariţia, acesta a fost huiduit de călători, somat să elibereze linia de tranvai de poliţişti şi ulterior amendat de reprezentanţii legii. Conform procedurii, regia de transport bucureşteană îl poate da în judecată pe tânăr pentru a-şi recupera costurile cu întârzierea miljoacelor de trasport.

În jur de ora 11.15, circulaţia a fost reluată, iar tramvaiele au putut trage la capat la linie şi pleca mai departe pe linia de retur.

×