x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident cu o victimă pe Podul Grant

Accident cu o victimă pe Podul Grant

18 Ian 2016   •   19:09
Accident cu o victimă pe Podul Grant
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Un accident rutier în care au fost implicate un microbuz şi un autoturism a avut loc luni, în jurul orei 18,00, pe Podul Grant din Capitală, în urma căruia o persoană a fost rănită, au anunţat oficiali ai Brigăzii Rutiere.

Persoana rănită este o femeie în vârstă de 52 de ani, pasager din microbuz, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Microbuzul transporta persoanele de la un centru comercial din zonă şi circula dinspre Giuleşti către Podul Grant.

Autoturismul, la coborârea de pe pod, a derapat şi a intrat în coliziune cu microbuzul, au precizat sursele citate.

Poliţiştii rutieri fac cercetări pentru a stabili condiţiile de producere a accidentului.

×
Subiecte în articol: podul grant accident podul grant