x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident de muncă, într-o fabrică din Lugoj

Accident de muncă, într-o fabrică din Lugoj

17 Ian 2016   •   17:58
Accident de muncă, într-o fabrică din Lugoj

Un bărbat de 33 de ani s-a accidentat grav după ce a căzut de la înălțime, într-o fabrică din Lugoj. Accidentul a avut loc în incinta societății “Mondial”, informeaza ziua de vest.

După cum au anunțat reprezentanții firmei, bărbatul care a căzut de pe o schelă, de la o înălțime de circa patru metri, este angajat al unei alte companii care este în relație de colaborare cu SC Mondial SA. “Firma respectivă este un colaborator extern cu care societatea noastră are încheiat un contract de prestări servicii și întreținere a sistemelor și echipamentelor de climatizare, iar angajatul acestei companii își desfășura activitatea în fabrica noastră la momentul accidentului pentru realizarea scopului contractului de servicii”, au anunțat, printr-un comunicat, reprezentanții SC Mondial SA. Victima a suferit un politraumatism, fiind transportată la o clinică din Timișoara.

Cauzele producerii accidentului vor fi stabilite în urma unei anchete efectuate de inspectorii ITM Timiș. Totodată, și conducerea SC Mondial SA a anunțat că a dispus demararea unei anchete interne pentru identificarea circumstanțelor producerii accidentului și în raport de rezultatul anchetei se vor decide măsurile care se impun cu privire la colaborarea viitoare între societate și prestatorul extern de servicii. 

×