x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident de muncă la Oltchim soldat cu un mort și un rănit

Accident de muncă la Oltchim soldat cu un mort și un rănit

12 Dec 2017   •   12:03
Accident de muncă la Oltchim soldat cu un mort și un rănit

Un bărbat a murit şi altul a fost rănit marţi, într-un accident produs pe platforma Oltchim din Râmnicu Vâlcea, cei doi muncitori căzând de la o înălţime de patru metri într-un vas de colectare gol, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea. 

Potrivit sursei citate, echipajele medicale au găsit un bărbat de 48 de ani inconştient şi un bărbat de 59 de ani, grav rănit. 

Bărbatul găsit inconştient a fost declarat decedat la o aproximativ o oră de la producerea accidentului. Muncitorul rănit, în vârstă de 59 de ani, a fost preluat de un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanţă şi transportat la spital. El se află în stare gravă şi este supus unor investigaţii medicale. 

Reprezentanţii ISU au precizat că accidentul s-a produs marţi dimineaţa, în jurul orei 9,34. La intervenţie au participat un echipaj de la SMURD Vâlcea, două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Vâlcea şi o ambulanţă de la combinatul chimic. 

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul muncitorului de 48 de ani, decedat. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, cei doi muncitori efectuau lucrări de reparaţii la un recipient în care au fost anterior substanţe toxice şi este posibil să se fi intoxicat din cauza emanaţiilor de gaze. AGERPRES

×