x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident dramatic în Vrancea! Trei persoane au fost rănite după ce un tir s-a răsturnat peste maşina în care aflau

Accident dramatic în Vrancea! Trei persoane au fost rănite după ce un tir s-a răsturnat peste maşina în care aflau

16 Oct 2018   •   16:49
Accident dramatic în Vrancea! Trei persoane au fost rănite după ce un tir s-a răsturnat peste maşina în care aflau

Trei persoane au fost rănite, marţi după-amiază, după ce un tir încărcat cu europaleţi din lemn s-a răsturnat peste maşina în care se aflau, informează purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Bălteanu. 

Accidentul s-a produs pe DN7, la kilometrul 160, în localitatea Milcoiu. 

Potrivit sursei citate, la volanul autotrenului se afla un şofer de 28 de ani, din Alba Iulia, care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. 

Deocamdată nu se cunoaşte starea răniţilor. 

Circulaţia rutieră în zonă a fost blocată pe un sens de mers aproximativ o jumătate de oră. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident vrancea