x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident GRAV de microbuz pe A1. Șapte oameni sunt răniți, unul se află în comă

Accident GRAV de microbuz pe A1. Șapte oameni sunt răniți, unul se află în comă

06 Ian 2019   •   12:47
Accident GRAV de microbuz pe A1. Șapte oameni sunt răniți, unul se află în comă

Un grav accident a avut loc în urmă cu puțin timp pe Autostrada București-Pitești. Un microbuz a intrat într-un parapet, iar mașina s-a răsturnat apoi pe un teren de lângă autostradă, informează Antena 3.

Din primele informații, 6 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar o femeie de 33 de ani, cea care stătea pe un loc în dreapta în microbuz se află în comă. Femeia de 33 de ani a stat pe partea care a fost cel mai puternic izbit de structura de ciment, la momentul impactului dintre stâlp, parapet și microbuz.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Argeș, Mădălin Zamfir, a declarat într-o intervenție la Antena 3 că șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de trafic, având în vedere că în zonă s-a depus un strat de zăpadă, iar pe șosele aluneci la propriu.

„Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Vom continua cercetările”, a spus Zamfir la Antena 3.

×
Subiecte în articol: accident