x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident grav în Bihor, soldat cu multe victime provocat de şoferul unui tractor!

Accident grav în Bihor, soldat cu multe victime provocat de şoferul unui tractor!

26 Sep 2017   •   16:16
Accident grav în Bihor, soldat cu multe victime provocat de şoferul unui tractor!

Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs lângă Marghita, judeţul Bihor, şi provocat de un bărbat în vârstă de 45 ani din Viişoara.
Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs lângă Marghita, judeţul Bihor, şi provocat de un bărbat în vârstă de 45 ani din Viişoara.
    
Potrivit unui comunicat făcut public azi, de Biroul de presă al Poliției Bihor, accidentul s-a produs ieri după-amiază, pe drumul județean 191.Bărbatul conducea pe direcția Viișoara - Marghita un tractor cu care tracta o remorcă fără număr de înregistrare şi a virat la stânga spre un drum lateral fără să se asigure şi să semnalizeze pentru a-şi anunţa intenţia.Pentru a evita un impact frontal cu tractorul, şoferul autoturismului care circula în spatele acestuia, şi care se încadrase deja să-l depăşească, a virat dreapta, însă autoturismul a acroşat partea din spate a remorcii, iar apoi s-a răsturnat în șanțul din partea dreaptă a direcției sale de deplasare.

Accidentul s-a soldat cu rănirea şoferului autoturismului, un marghitan de 19 ani, şi a pasagerelor sale, de 20 și de 17 ani, ambele din comuna Viișoara.

Cele trei victime au fost scoase din autoturismul răsturnat de două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Marghita, cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și cu o ambulanță de tip B2, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea. Adolescenta de 17 ani a rămas încarcerată.

„Forțele de intervenție au acordat îngrijirile necesare șoferului autovehiculului, care prezenta traumatism cranio-cerebral și hematom parietal, și unei pasagere cu traumatism cranio - cerebral minor, contuzie și plăgi, procedând simultan la descarcerarea unei victime prinse între fiarele contorsionate, sub autovehiculul răsturnat”, se arată într-un comunicatul citat de presa din Bihor

Tânăra încarcerată prezenta traumatism cranio - cerebral, plagă deschisă și suspiciune de fractură umăr. După ce a fost scoasă dintre fiare de pompierii militari, ea a fost predată echipajului de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

Toate cele trei victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.Observator.tv

    
 

×
Subiecte în articol: accident grav bihor