x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident GRAV în Iași. Ambulanţa pentru transportul copiilor cu nevoi speciale a fost lovită. Două persoane au fost rănite

Accident GRAV în Iași. Ambulanţa pentru transportul copiilor cu nevoi speciale a fost lovită. Două persoane au fost rănite

14 Noi 2018   •   09:17
Accident GRAV în Iași. Ambulanţa pentru transportul copiilor cu nevoi speciale a fost lovită. Două persoane au fost rănite

O ambulanţă folosită pentru transportul copiilor cu nevoi speciale a fost implicată, miercuri dimineaţă, într-un accident rutier produs în localitatea ieşeană Cârlig, în urma căruia două persoane au fost rănite.

Potrivit unui comunicat transmis de Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, accidentul s-a produs pe DN 24.

"Pe DN 24, în localitatea Cârlig, judeţul Iaşi, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o ambulanţă de transport copii cu nevoi speciale, care au intrat în coliziune frontală ca urmare a unei pătrunderi pe contrasens. În urma impactului autoturismul s-a răsturnat, iar din acesta au rezultat două victime, dintre care şoferul este în prezent încarcerat", se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, circulaţia rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers, până la finalizarea intervenţiei echipelor de urgenţă şi a cercetărilor pentru stabilirea mecanismului producerii evenimentului. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident