x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE Accident GRAV în Timiș. Un bărbat a murit și două persoane au fost rănite, după impactul dintre un TIR și o mașină. Traficul, blocat pe DN68A

UPDATE Accident GRAV în Timiș. Un bărbat a murit și două persoane au fost rănite, după impactul dintre un TIR și o mașină. Traficul, blocat pe DN68A

05 Mai 2020   •   09:05
UPDATE Accident GRAV în Timiș. Un bărbat a murit și două persoane au fost rănite, după impactul dintre un TIR și o mașină. Traficul, blocat pe DN68A
Sursa foto: pressalert.ro

UPDATE Poliția Timiș a anunțat că ” s-a stabilit că un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, ce se deplasa către Deva a pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu un tir condus de un bărbat de 32 de ani. În urma impactului, conducătorul auto și pasagerul, de 22 de ani, au suferit vătămări corporale,iar celălalt pasager de 40 de ani a decedat. În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpa și vătămare corporală din culpă”.

 

Stire initiala Trei persoane au fost rănite, marți dimineața, într-un accident produs pe DN68A, în localitatea Coșevița, județul Timiș, după impactul dintre un TIR și au autoturism. Traficul în zonă este blocat pe ambele sensuri.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, accidentul a avut loc pe DN68A (E673) Deva – Lugoj, la kilometrul 52, pe raza localității Coșevița.

În accident au fost implicate un TR și un autoturism. În urma impactului, trei persoane au fost rănite.

Potrivit ISU Timiș, în autoturism se aflau 3 persoane, dintre care o persoană este în stop cardio-respirator, iar echipajele de prim-ajutor îi efectuează, la ora transmiterii știrii, manevre de resuscitare. Celelalte două persoane sunt conștiente și primesc îngrijiri medicale.

La locul intervenției se deplasează și elicopterul SMURD, au mai transmis reprezentanții ISU Timiș.

Circulația auto este întreruptă pe ambele sensuri.

Sursa: Mediafax

×