x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident grav la Constanţa: Un bărbat a fost rănit în urma coliziunii dintre o ambulanţă şi un autoturism

Accident grav la Constanţa: Un bărbat a fost rănit în urma coliziunii dintre o ambulanţă şi un autoturism

15 Feb 2019   •   10:26
Accident grav la Constanţa: Un bărbat a fost rănit în urma coliziunii dintre o ambulanţă şi un autoturism

Un şofer a fost rănit după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu o ambulanţă, într-un accident rutier petrecut vineri pe DN 2A, în oraşul Ovidiu, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Victima, un bărbat în vârstă de 65 de ani, a suferit un traumatism toracic şi abdominal, au spus reprezentanţi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean, menţionând totodată că ambulanţa implicată în accidentul rutier aparţine unei societăţi private.

Coliziunea auto s-a produs într-un sens giratoriu.

"Un bărbat, în vârstă de 57 de ani, a condus un autoturism pe raza localităţii Ovidiu şi, ajungând la intersecţia tip sens giratoriu cu DN 2A km 201, a pătruns în sensul giratoriu, ocazie cu care a intrat in coliziune cu autoturismul marca Dacia, condus de un bărbat, de 65 de ani. A rezultat vătămarea corporală uşoară a bărbatului în vârstă de 65 de ani", a informat IPJ Constanţa.AGERPRES

×
Subiecte în articol: Constanța ranit accident