x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident grav la Schitu Golești cu 3 răniți, după ce un taxi a intrat în coliziune cu un microbuz

Accident grav la Schitu Golești cu 3 răniți, după ce un taxi a intrat în coliziune cu un microbuz

07 Iun 2017   •   20:20
Accident grav la Schitu Golești cu 3 răniți, după ce un taxi a intrat în coliziune cu un microbuz

Un accident cu trei victime, între un taxi și un maxi-taxi, a avut loc cu puțin timp în urmă pe DN73, în localitatea argeșeană Schitu Golești, pe sensul spre Câmpulung.

Taxiul, în care se aflau 4 persoane, cu șofer cu tot, a vrut să vireze stânga, într-o curte. Din spatele său a venit maxi-taxi-ul, care a vrut să facă o depășire, dar n-a reușit și a lovit autoturismul, pe care l-a aruncat un șanțul de pe marginea drumului.
La fața locului au fost trimise  mai multe echipaje medicale și descarecerarea, care,în cele din urmă, n-a fost nevoie să intervină.

Au fost răniți 3 oameni dintre cei implicați – doi bărbați și o femeie (32 de ani, din Stâlpeni). Cele 3 victime- ambii șoferi (cel de pe taxi, din Câmpulung, cel de pe maxi-taxi, din Bascov) și o pasageră din taxi- fost găsite conștiente de către paramedici, când au sosit la fața loculii. Răniții au fost stabilizați și transportați la Spitalul din Câmpulung.

În maxi-taxi se aflau în jur de 10 persoane, la momentul impactului, dar cele mai multe plecaseră până la sosirea Poliției și SMURD-ului.

Circulația se defășoară cu greutate în zonă.

×