x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident în Baia Mare. Două persoane au rămas încarcerate

Accident în Baia Mare. Două persoane au rămas încarcerate

12 Oct 2015   •   23:10
Accident în Baia Mare. Două persoane au rămas încarcerate
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Un accident de circulație extrem de grav a avut loc în urmă cu puțin timp la ieșire din Baia Mare, potrivit someseanul.ro.

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș, două persoane au rămas încarcerate în urma acestui accident rutier.

Spre locul accidentului au pornit mai multe echipaje de intervenție ale pompierilor, SMURD, dar și de la Ambulanță, iar la fața locului se află deja polițiștii.

Potrivit martorilor, circulația este blocată în zonă până la finalizarea intervenției echipajelor de salvare și a anchetei polițiștilor. 

×
Subiecte în articol: accident