x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident mortal de muncă la o fermă constănțeană

Accident mortal de muncă la o fermă constănțeană

30 Dec 2017   •   16:00
Accident mortal de muncă la o fermă constănțeană

Cadrele medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță Constanța au fost solicitate, sâmbătă, în jurul orei 12,30, să intervină în cazul unui bărbat peste care a căzut un container, incidentul având loc la ferma 6 Martie, situată la ieșire din Constanța spre Valu lui Traian.

Cadrele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru bărbat, acesta fiind găsit deja decedat.

Din primele informații se pare că este este vorba despre un bărbat de 43 de ani, care manevra paleți cu foi de sticlă, care au căzut peste el.

Incidentul a ajuns atât în atenția polițiștilor constănțeni, care au deschis un dosar penal, cât și în atenția inspectorilor de muncă.

Sursa: replicaonline.ro

×
Subiecte în articol: accident de munca constanta