x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident mortal în Teleorman. Un tânăr fără permis şi-a pierdut viaţa, după ce a intrat într-un gard cu maşina pe care o furase

Accident mortal în Teleorman. Un tânăr fără permis şi-a pierdut viaţa, după ce a intrat într-un gard cu maşina pe care o furase

27 Aug 2019   •   13:22
Accident mortal în Teleorman. Un tânăr fără permis şi-a pierdut viaţa, după ce a intrat într-un gard cu maşina pe care o furase

Un tânăr în vârstă de 18 ani a decedat, în noaptea de luni spre marţi, după ce s-a urcat la volanul unui autoturism pe care îl furase şi a intrat într-un gard, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman. 

Potrivit sursei citate, accidentul s-a petrecut pe DJ 506, în localitatea teleormăneană Cervenia. În timp ce un tânăr din comuna Ştorobăneasa conducea un autoturism în direcţia Alexandria, nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a oprit în gardul unui imobil. Accidentul s-a soldat cu decesul conducătorului auto.

În urma verificărilor a reieşit că autoturismul fusese furat de tânărul care nu poseda permis de conducere, a precizat IPJ Teleorman.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, conducere fără permis şi furt în scop de folosinţă, urmând a se propune soluţie prin Parchet. 

Agerpres

×
Subiecte în articol: accident teleorman tanar mort