x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident rutier soldat cu cinci victime la Buzău

Accident rutier soldat cu cinci victime la Buzău

18 Mai 2019   •   17:23
Accident rutier soldat cu cinci victime la Buzău

Cinci persoane au fost rănite, dintre care trei au ajuns la spital, în urma unui accident rutier produs sâmbătă pe şoseaua de centură a municipiului Buzău.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, inspectorul principal Ane Marie Vrapciu, şoferul unui automobil înmatriculat în judeţul Brăila, în vârstă de 21 de ani, nu a acordat prioritate unei autoutilitare condusă de un şofer din Bucureşti.

"În urma impactului, cinci persoane au necesitat îngrijiri medicale, două la faţa locului, iar trei persoane au fost transportate la Spital judeţean de Urgenţă, respectiv conducătorul autoturismului şi alţi doi pasageri, o tânără de 18 ani şi o femeie de 54 de ani, ambele din Brăila", a mai declarat sursa citată.

Purtătorul de cuvânt a precizat că în cauză s-a întocmit dosar penal, iar cercetările continuă .AGERPRES

×
Subiecte în articol: buzău victime accident