x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident spectaculos în judeţul Timiş; o maşină s-a rupt în două în urma impactului

Accident spectaculos în judeţul Timiş; o maşină s-a rupt în două în urma impactului

23 Aug 2016   •   16:57
Accident spectaculos în judeţul Timiş; o maşină s-a rupt în două în urma impactului
Sursa foto: Foto: pressalert.ro

Un accident spectaculos a avut loc pe DN6, Sânicolau Mare şi Cenad, Timiş. Două maşini s-au cioncnit iar una dintre ele s-a rup în două.

Dintre cei patru ocupanţi ai celor două autoturisme 3 au avut nevoie de îngrijiri medicale însă rănile acestora au fost superficiale, spre surprinderea medicilor de pe ambulanţe şi a poliţiei.

Potrivit polițiștilor, un tânăr de 19 ani, care se afla la volanul BMW-ului, circula cu viteză de la Cenad înspre Sânnicolau Mare. La un moment dat, șoferul a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și a lovit în plin un Opel, condus de o femeie de 59 de ani. În urma impactului, BMW-ul s-a rupt în două bucăți. Cei doi șoferi dar și pasagerii din mașini au fost răniți ușor.

Tânărul vitezoman s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa: pressalert.ro

 

×
Subiecte în articol: accident dn 6