x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident TERIBIL în Constanța. Două femei şi o fetiţă de 3 ani au fost ucise de şoferul unui bolid Mercedes

Accident TERIBIL în Constanța. Două femei şi o fetiţă de 3 ani au fost ucise de şoferul unui bolid Mercedes

21 Noi 2018   •   22:07
Accident TERIBIL în Constanța. Două femei şi o fetiţă de 3 ani au fost ucise de şoferul unui bolid Mercedes

Două femei au decedat la faţa locului şi un copil de trei ani a murit în drum spre spital în urma unui accident rutier produs miercuri seara, în care au fost implicate trei autoturisme, pe raza oraşului Ovidiu, informează Inspectoratul de Poliţiei Judeţean (IPJ) Constanţa.

Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs într-un sens giratoriu, la ieşirea din oraşul Ovidiu către localitatea Mihail Kogălniceanu, în urma coliziunii directe dintre două autoturisme. A rezultat decesul a doi adulţi şi un minor, rănirea unei a treia persoane adulte, precum şi răsturnarea pe carosabil a unui alt autoturism, acroşat de maşinile implicate direct.

Soferul unui bolid Mercedes a spulberat frontal maşina în care se aflau cele 3 femei şi fetiţa de 3 ani, s-a răsturnat, apoi a fugit de la faţa locului. 

Şoferul fugar a fost ulterior prins şi încătuşat, la scurtă distanţă de locul accidentului.

Circulaţia rutieră a fost întreruptă în zonă pe ambele sensuri.

Polițiștii rutieri au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut tragicul eveniment rutier.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident