x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident TERIBIL în Iași. Două fete şi mama lor au fost spulberate de un şofer începător care a pierdut controlul volanului

Accident TERIBIL în Iași. Două fete şi mama lor au fost spulberate de un şofer începător care a pierdut controlul volanului

22 Sep 2018   •   09:18
Accident TERIBIL în Iași. Două fete şi mama lor au fost spulberate de un şofer începător care a pierdut controlul volanului

Două fete şi mama lor au fost spulberate de pe marginea drumului de un şofer începător care a pierdut controlul volanului, la Băltaţi, în Iaşi. Toate cele trei victime au ajuns la spital, una dintre cele două fete fiind în stare foarte gravă.

Un şofer tânăr, fără experienţă, a lovit în plin trei persoane care mergeau pe marginea drumului, în localitatea Mădârjeşti.

Două fetiţe în vârstă de 12, respectiv 14 ani şi mama lor de 38 de ani au fost lovite de un autoturism Fiat. Ac­cidentul a avut loc ieri, la primele ore ale dimineţii, în jur de ora 7.

Tânărul şofer se deplasa dinspre Lun­gani către drumul european Iaşi - Târgu Frumos. Poliţiştii au precizat că şoferul nu consumase alcool, iar pietonii se deplasau regulamentar.

La faţa locului au ajuns echipajele medicale, care au dus victimele la Compartimentul de Primiri Urgenţe din Târgu Frumos.

Mai târziu, toate cele trei persoane au fost dirijate către spitalele ieşene, fetiţele la Spitalul de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria“ şi femeia la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi.

Victima de 38 de ani şi copila de 12 ani au suferit doar câte un traumatism al membrelor inferioare, dar fetiţa de 14 ani se află în stare foarte gravă, cu traumatisme la cap şi faţă.

„Victima în vârstă de 14 ani se află în stare foarte gravă, prezentând un traumatism cranio-cerebral cu pierdere a cunoştinţei, un traumatism cranio-facial şi o fractură a gleznei drepte“, a precizat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD, potrivit ziaruldeiasi.ro.

Deşi starea lor era stabilă şi celelalte două victime vor mai rămâne în spital pentru suprave­ghere. Pe numele şoferului a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, fiind efectuate cercetări.

×
Subiecte în articol: accident