x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident TERIBIL în Olt. Sunt trei morţi şi doi răniţi, după ce maşina a intrat în panoul de bun venit

Accident TERIBIL în Olt. Sunt trei morţi şi doi răniţi, după ce maşina a intrat în panoul de bun venit

15 Mai 2018   •   15:26
Accident TERIBIL în Olt. Sunt trei morţi şi doi răniţi, după ce maşina a intrat în panoul de bun venit
Sursa foto: Observator.tv

Trei persoane şi-au pierdut viaţa şi alte două sunt grav rănite după ce un taxi a intrat într-un panou de pe marginea drumului. Tragedia a avut loc în această după-amiză, pe DJ 542, în comuna Redea.

Elicopterul SMURD Craiova a ajuns în zonă pentru preluarea unui copil în vârstă de 12 ani.

Traficul rutier este închis în zonă, pe DJ 542, pentru desfăşurarea de cercetări la faţa locului.

Poliţiştii urmează să stabilească cum s-a produs accidentul.

„Din datele preliminare este vorba de un autoturism în care se aflau cinci persoane, două încarcerate. Acționează o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, un echipaj SMURD și trei echipaje de la Serviciul de Ambulanță“, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, citat de Observator.

×
Subiecte în articol: accident